Heeei, tramvai!

Un lucru pe care polonezii nu'l suporta - sa stea in picioare in tramvai. Pesemne s'ar simti aiurea in tramvai, nu stiu, insa nu vrei sa stai in calea cuiva atunci cand e pe cale sa isi revendice vreun loc in mijloacele krakowiene de transport in comun. Si nu vorbesc de persoane 50+ si nici de locurile rezervate, caci lucrurile ar fi cu atat mai grave in astfel de situatii. Daca cineva te'a impins, si dupa ce iti verifici portofelul realizezi ca e la locul lui, inseamna ca pe undeva pe langa tine e un loc liber. Asa ca te dai la o parte din calea nefericitului. Alte motive sa te impinga cineva nu prea am intalnit. Ar face orice sa puna mana (sau fundul) pe un scaun liber. De multe ori, doamnele se urca in tramvai, vaneaza un loc (sau ridica pe vreun tanar), isi lasa poseta pe el si apoi pleaca in cautarea unui compostor, uneori destul de departe chiar. Iar odata ce'au sezut, nu se ridica inainte sa coboare. Am vazut o intamplare de'a dreptul infioratoare. O tanara doamna ii arata cu degetul unei oarbe care incerca sa se aseze peste ea crezand ca locul este liber, ii arata unde este un alt loc liber. Insa nu s'ar fi ridicat sa sa duca insasi catre acel loc. Ii era teama. Insa experienta de azi m'a pus pe ganduri. Ma urc in vagonul din spate al tramvaiului, fara sa ma preocupe faptul ca e mult mai gol decat primul. De fapt nici n-am bagat de seama astfel de detalii. Oricum, ca idee, in general ultimul vagon e cel mai liber. Ma asez pe un scaun dintre cele multe libere si imediat dupa ce se inchid usile ma izbeste drept in fata un miros intepator de cacat. Mi'am zis initial, ridicandu'ma si indreptandu'ma catre celalalt capat al vagonului ca pesemne sunt doar fructe, fermentate... Dar mirosul ma urmarea cu aceeasi persistenta, incat, pentru cateva momente eram ingrijorat ca ar putea fi de la mine. Ma blocasem, pur si simplu. Eram blocat pana la urmatoarea statie. Mi s'a parut atat de mult. Nu sunt scarbos din fire dar mirosea mai rau decat in orice buda in care fusesem, chiar mai rau ca in haznalele de la tara. Ceilalti, destul de multi de altfel, cat sa acopere cam toate scaunele, nu pareau sa se sinchiseasca prea mult. E adevarat, unii isi puneau ceva la nas, altii doar il si'l strambau, dar nimeni nu m'a urmat la prima statie in celalalt vagon, mult mai aglomerat si fara nici un loc liber. Abia la a doua, am vazut o cucoana care, recunoscandu'ma, imi marturiseste ca ea nu mai putea. Am coborat in sfarsit la Dworcowa, si am privit trecand pe langa mine, vagonul din urma in care cei cel putin 10 oameni isi acopereau nasurile cu hainele sau cu fularele, dar erau totusi fericiti, pentru ca erau asezati. As putea ghici ca in sinea lor se simteau mai norocosi decat suckerii din primul vagon care stateau in picioare.